Portret
Aspiratie PDF Imprimare Email
Joi, 11 Septembrie 2008 16:47
Share
 
 
Iubirea a umplut cele sase directii ale universului
cu frumusete
Si totusi trebuie sa lasam in urma cele sase directii.
- Rumi - 
 
Desteptarea Sufletului PDF Imprimare Email
Miercuri, 10 Septembrie 2008 14:46
Share
 
 
 Somnul trupului şi deşteptarea sufletului

În fiece noapte Tu ne eliberezi sufletele din trup
Şi din capcana lui, purificându-le asemeni tăbliilor şterse.
În fiece noapte sufletele sunt scoase din cuşca lor,
Şi-s libere de trup, nestăpânite, dar nici stăpâne peste trup.
La timp de noapte încarceraţii nu ştiu că nu sunt liberi,
La timp de noapte regii nu ştiu nimic de marea lor putere.
Şi-apoi nu mai există gând pentru câştig sau risipire,
Iar grija înspre nimeni nu se-ndreaptă, oricine ar fi el.
Starea "cunoscătorului" e-aceasta, chiar şi când eşti treaz,
Căci spune Dumnezeu: "Tu treaz îl socoţi, deşi el doarme",
Ochi închizând ziuă şi noapte la treburile acestei lumi,
Asemeni unui penel condus de mâna celui scrie.
Cel ce nu vede mâna care cu-adevărat aşterne slova,
Va socoti că pana, singură mişcându-se, scrisu-a făurit,
De va dezvălui "cunoscătorul" tainele acestei stări,
Ar jefui pe omul simplu de somnul simţurilor tale.
Sufletul lui rătăceşte într-un pustiu ce n-are asemănare;
Asemeni trupului, sufletul său cu-odihna se desfată;
Dar când e-ademenit din nou în cuşcă,
Se tânguie, cerând oblăduire de la Cel Puternic.

 - Djalal-Ud-Din_RUMI -
 
Kali PDF Imprimare Email
Miercuri, 10 Septembrie 2008 14:30
Share
 
 

“KALI este Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului şi pentru cel care o adoră ea este cea care conferă Eliberarea Spirituală. KALI îi protejează întotdeauna şi îi inspiră pe aceia care o cunosc şi o iubesc. Pentru cei neînfricaţi KALI este cea Teribilă, Distrugătoarea Timpului. Ca întunecata Shakti a lui Shiva, KALI reprezintă spaţiul, aerul, focul, apa şi pământul. KALI duce la îndeplinire toate dorinţele fizice ale lui Shiva. Ea este posesoarea celor Şaizeci şi patru de Arte şi tot Ea este cea care produce Bucuria şi Fericirea nesfârşită a Stăpânului întregii Creaţii. KALI este Shakti (Forţa Cosmică Feminină) sub aspectul Ei Pur Transcendent. KALI este Noaptea Întunericului din care izvorăşte energia tainică a Timpului”.

(KALIKA PURANA)
 
Scrisoare medievală PDF Imprimare Email
Miercuri, 10 Septembrie 2008 14:18
Share

 

 

Duceam în viteză piramide de var,
dar nu pentru ziduri, nu, nu.
Duceam cuvintele acestei limbi romane
dar nu pentru a fi spuse de guri.
Noi suntem, iubito, aceiaşi.
Numai pietrele s-au schimbat,
numai iarba.
Domneşte pe-aici violetul, tăcerea,
cleiul tâmplăresc, oh, da,
cu care ne lipim braţele rupte.
Noi suntem, iubito, aceiaşi
şi nici nu se cunoaşte, oh, da,
că sufletul nostru-i întors
dintr-o călătorie în lumea
perechilor, unu cu unu,
pom cu pom, iarbă cu iarbă,
piatră cu piatră.

Nichita Stănescu 

 
Când ea trecu pe lângă mine... PDF Imprimare Email
Joi, 04 Septembrie 2008 08:13
Share

 

 

Când ea trecu pe lângă mine cu paşi repezi
m-atinse cu poala rochiei, uşoară
din neştiuta insulă a unei inimi
răzbi un suflu cald de primăvară
o fâlfâire şi-atingere de-aripă
mă netezi şi dispăru-ntr-o clipă
ca o petală fragedă de floare
ce-o rupe şi-o învolbură o boare.
căzu pe inimă-mi ca un suspin
al şoldului în foşnet lin
şi ca o şoaptă moale
a inimii sale.

 - Rabindranath Tagore -

 
Iubirea reprezinta un mister PDF Imprimare Email
Miercuri, 03 Septembrie 2008 18:02
Share
   
   

Energia iubirii, de indata ce se manifesta in fiinta noastra si ne face sa traim starea de iubire, reprezinta un mister coplesitor. O iubire mare, atunci cand apare in universul nostru launtric, isi asuma riscuri, crede in miracole, este simultan suflul tainic, miscare, magie, armonie, muzica inefabila, surpriza, exaltare, fericire, revelatie. Adeseori Dumnezeu i se reveleaza fiintei umane prin starile coplesitoare de mister.
Citeşte mai mult...
 
Iubirea PDF Imprimare Email
Marţi, 02 Septembrie 2008 18:33
Share

 

 "Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure."

 - Rabindranath Tagore -

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 Următor > Sfârşit >>

Pagina 5 din 6